Sănătate

O nouă maternitate se va construi la Timișoara

O nouă maternitate se va construi la Timișoara

O nouă maternitate va fi construită la Timișoara din bani europeni, printr-un proiect transfrontalier România – Ungaria. Aceasta va avea 90 de paturi de ostretică-ginecologie, șase paturi de terapie intensivă și 30 de paturi de neonatologie.

Potrivit preşedintelui CJ Timiş, Călin Dobra, părţii române îi revin 12 milioane de euro. „Acest obiectiv este gestionat de CJT, în parteneriat cu Spitalul Județean Timișoara și Clinica de Pediatrie de la Szeged. Valoarea proiectului este de 12 milioane euro și se va implementa pe terenul CJ, în spatele Casei Austria din Timișoara. Inițiatorul și cel care a făcut demersurile prime de construcție a maternității a fost prof. Florin Bârsășteanu, fostul manager al Spitalului Județean Timișoara, în 2008 -2009, în urmă cu 9 ani. Acum cel care îl va implementa este prof. Marius Craina, actualul manager al Spitalului Județean Timișoara și, sper, și viitorul manager”, a transmis Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

La rândul său, managerul  Spitalului Județean Timișoara,  prof. univ. dr. Marius Craina a declarat: “După anunțul prim-ministrului de săptămâna trecută că se finanțează construcția unui spital regional la Timișoara, acum, relația foarte bună dintre Consiliul Județean Timiș și Spitalul Județean se materializează prin construcția unei noi maternități”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*