Cultură

Cinema Arta – un nou spațiu de spectacol pentru Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”

Cinema Arta – un nou spațiu de spectacol pentru Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”

Primarul orașului Timișoara, Nicolae Robu, și managerul Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, Balázs Attila, vor semna mâine de la ora 17:00, un protocol  prin care fostul cinematograf și grădina de vară Arta vor fi atribuite Teatrului ca nou spațiu de proiecte teatrale, coregrafice, cinematografice, educative și de cultură contemporană. Semnarea protocolului deschide festivitățile cu ocazia aniversării a 65 de ani de teatru maghiar instituționalizat la Timișoara.

Astfel, Teatrul Maghiar obține încă un spațiu pentru spectacole, ce va fi pus la dispoziție și pentru proiectele comunității, păstrând și funcția de cinema – prin proiecții de spectacole înregistrate, filme europene și filme de artă. Lucrările de renovare și refuncționalizare, precum și dotarea cu mobilier și aparatură tehnică a imobilului din str. N. Văcărescu nr.18, vor fi asigurate de către Primăria Timișoara, iar Teatrul Maghiar va face demersurile pentru a obține finanțări din partea instituțiilor statului maghiar. Începerea lucrărilor de renovare va fi marcată printr-o ceremonie simbolică la începutul stagiunii teatrale 2018/2019.

Semnarea protocolului va avea loc în foaierul Teatrului, la ora 17:00, înainte de vernisajul expoziției retrospective „65 de ani de momente memorabile”. Aniversarea teatrului se va termina cu un spectacol de gală în seara de sâmbătă, 16 iunie, în prezența foștilor și actualilor membri ai trupei maghiare și a publicului timișorean fidel teatrului.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*