Administrație

Atenție, șoferi! Restricții de circulație pe drumul Cenei – Cărpiniș

Atenție, șoferi! Restricții de circulație pe drumul Cenei – Cărpiniș

DRDP Timişoara a început astăzi, în regie proprie, lucrările de reciclare in situ pe DN 59B, Cenei – Cărpiniș. Sistemul de reciclare în situ reprezintă o soluție foarte bună pentru drumuri cu durata de viață expirată, care prezintă o zestre formată din straturi rutiere bituminoase, îmbătrânite. Pe scurt, reciclarea se face adăugând material pietros, liant hidraulic și emulsie bituminoasă.

Reciclatorul frezează straturile îmbrăcăminții vechi, amestecă materialul frezat cu materialele aport, iar materialul rezultat este așternut și compactat la profil. După circa o săptămână, se așterne un covor asfaltic.

Lucrările se fac exclusiv de către DRDP Timişoara, prin Secția Producție, trusa de reciclare care cuprinde utilajele necesare pentru aceste operațiuni fiind achiziționată prin intermediul CNAIR. Atenție! În zonă sunt instituite restricții, traficul fiind dirijat cu piloți de circulație.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*