Justiție

Ministrul Justiției, la Timișoara: „Am făcut apel la directorii de peniteciare să ne pună la dispoziție terenuri pentru construcția arhivei aferente Curții de Apel”

ministrul justitiei- Tudorel Toader

Vizită importantă astăzi la Timișoara! Ministrul Jusției, Tudorel Toader, a făcut o vizită de lucru.

Acesta a avut o întrevedere cu conducerea Penitenciarului Popa Șapca pentru a discuta diverse subiecte. Astfel, potrivit acestuia, Ministerul Justiţiei va realiza la Timişoara o arhivă pentru instanţele şi parchetele din judeţele Timiş, Arad şi Caraş Severin.

Prima vizită pe care am făcut-o a fost la Penitenciarul Popa Șapcă. Ca ministru am vizitat multe penitenciare din țară și în programul de guvernare există un obiectiv constând în construcția, înființarea unui număr de 15 arhive naționale, pe care să le construim la nivelul fiecarei Curți de Apel, în care să depozităm documentele din domeniul justiției, de la judecătorii, tribunale, de la Curtea de Apel. Această nevoie de a construi arhivele este din faptul că judecătoriile, tribunalele, Curtea de Apel au documente care potrivit legii trebuiesc păstrate în arhivă timp de 90 de ani. Vă dați seama câte sunt acuma și câte se adună pe parcurs și trebuie depozitate în condiții corespunzătoare. Cetățeanul care are nevoie de documente să aibă un acces facil, un acces sigur la respectivele documente pentru a-și valorifica drepturile care sunt consemnate acolo în respectivele documente.  Am pornit de la realitatea că sediile actuale ocupă mult spațiu pentru arhivare, sunt necorespunzătoare și că timpul e mult, 90 de ani”, a precizat Tudorel Toader, ministrul Justiției.

În plus, ministrul Justiției a subliniat că arhiva pentru instituţiile de pe raza Curţii de Apel Timişoara ar putea fi construită pe un teren pus la dispoziţie de Administraţia Penitenciarelor. Instanţele şi parchetele sunt obligate să păstreze documentele cu care lucrează pentru o perioadă de 90 ani. Avem banii care vin dintr-un proiect de îmbunătățire a serviciilor judiciare, un proiect finanțat de Banca Mondiala, avem aprobarea, ne mai trebuie terenul necesar ca să trecem la faza de documentare, o obținere a avizelor, proiect, construcție. Și atunci, din cadrul Justiției face parte și ANP-ul (Administrația Națională a Penitenciarelor). Penitenciarele au, de regulă,  terenuri generoase la dispoziție, chiar dacă spațiile de cazare nu sunt întotdeauna corespunzătoare și am făcut apel la directorii de peniteciare să ne pună la dispoziții terenuri corespunzătoare pentru construcția arhivei aferente Curții de Apel. Am văzut posibile locații de arhivă, unul aici la Timișoara, la ieșire către Buziaș, altul chiar la Buziaș unde este o secție a penitenciarului. Aș opta pentru un teren aici de la ieșirea din Timișoara spre Buziaș, unde penitenciarul are 10 hectare și din care putem lua 5000-7000 de metri pătrați pentru a construi arhiva”, a explicat ministrul Justiției.

 

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*