Sănătate

Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș”, partener al unui proiect pentru combaterea obezității copilului

Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș”, partener al unui proiect pentru combaterea obezității copilului

Un proiect de 10 milioane de euro pentru combaterea obezității copilului în Europa este lansat astăzi de către  un consorțiu format din 32 de organizații de cercetare, grupuri de sprijin și organizații guvernamentale din 16 țări. Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara este partener.

Consorțiul va încerca să identifice și să testeze cele mai bune abordări pentru prevenirea și tratamentul obezității, în special în cazul copiilor mai mici (până în 12 ani), în următorii patru ani (iunie 2018 – mai 2022). Proiectul STOP (Știință și Tehnologie în Politicile privind Obezitatea copilului) va examina potențialele oportunități de intervenție pentru a contribui la reducerea problemelor obezității infantile în Europa. Această intervenție include îmbunătățirea înțelegerii noastre cu privire la modul în care mediul de viață formează comportamentul copiilor și alegerile părinților, începând chiar înainte de naștere.

Conform studiilor, în unele țări europene, mai mult de unul din trei adulți vor fi obezi până în 2025, dacă actualul val de obezitate în copilărie nu este oprit. Mai mult de unul din zece copii cu vârstă cuprinsă între 5 și 19 ani este obez în întreagă Europa de Sud, în unele părți din Europa Centrală și de Est și în Regatul Unit, și mai mult de unul din trei copii este supraponderal în țări precum Grecia, Malta și Italia.

Proiectul va investiga în 17 cohorte de copii, din întreagă Europa, semnele timpurii ale schimbărilor biologice datorate acestor comportamente, care în cele din urmă duc la obezitate. Un studiu experimental va fi efectuat în Suedia, Spania și România pentru a testa dacă tehnologiile digitale pot ajută copiii obezi foarte tineri și familiile acestora să realizeze îmbunătățiri durabile ale greutății corporale, în special copiii din mediile socio-economice dezavantajate. Proiectul militează pentru că industria alimentară și alți reprezentanți comerciali să devină responsabili pentru ceea ce consumă copiii, pentru a-i stimula să găsească soluții inovatoare care să facă consumul alimentar al copiilor mai sănătos. În acest sens se propune o competiție care va acordă fonduri pentru a aduce cele mai promițătoare produse pe piață. Printre alte politici, proiectul va evalua posibilitatea guvernelor europene de a utiliza pârghii cum ar fi taxele, etichetele nutriționale și restricțiile de comercializare a alimentelor și băuturilor nesănătoase în scopul combaterii obezității infantile.

Partenerul român din acest proiect este Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, iar echipa este coordonată de prof. univ. Dr. Maria Puiu, Centrul de Medicină Genomica al Universității, echipa având preocupări și vizibilitate internațională în domeniul nutrigenomicii și al obezității.

“Această este o investiție semnificativă a Uniunii Europene pentru a găși cele mai reușite și mai eficiente abordări pentru a reduce incidența obezității în copilărie ajutând în același timp copiii care suferă de această maladie să obțînă mai bun sprijin”, a spus liderul proiectului, profesorul Franco Sassi, Centrul pentru Economia Sănătății și Inovarea Politică din Imperial College Business School.

În Regatul Unit, unul din zece copii este obez, una dintre cele mai mari rate de obezitate din Europa. Dacă nu se iau măsuri eficiente, acest val de obezitate în copilărie va determina, că în Marea Britanie, până în 2025, mai mult de unul din trei adulți în vârstă de 20 de ani și peste, să prezinte obezitate. Proiectele precum STOP pot preveni acest lucru prin identificarea și promovarea unor soluții eficiente pentru a face copiii mai rezistenți la influențele unui mediu obezogen”.

Cu rate de obezitate la copii dublate în ultimii 20 de ani, nimic nu este în afară discuției. Vom analiză o gama largă de factori care contribuie la obezitate, de la factori genetici, biologici și comportamentali, la influențele sociale și culturale, până la factorii economici și comerciali care afectează obezitatea copiilor din fiecare parte a regiunii”.

 

(Foto: arhivă)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*