Administrație

Lucrările de reabilitare a Palatului Apelor din Timișoara, finalizate după şapte ani

Lucrările de reabilitare a Palatului Apelor din Timișoara, finalizate după şapte ani

Palatul Apelor din Timișoara a revenit la strălucirea de odinioară. Clădirea aflată în Piața Maria a fost inaugurată joi după ce s-a aflat în șantier timp de șapte ani.

Odată cu inaugurarea lucrărilor, Administraţia Bazinală de Apă Banat s-a mutat în palatul construit în 1901, după planurile arhitectului Lipot Baumhorn, cel care a proiectat la Timişoara şi Palatul Lloyd şi Sinagoga din Fabric.

Lucrările de reabilitare au presupus două etape: reabilitarea acoperişului şi realizarea de lucrări interioare şi redarea funcţionalităţii acestuia. Lucrările au fost executate de firma Tehnodomus, având o valoare de aproximativ 2,6 milioane de euro.

Potrivit şefului Direcţiei Apelor Banat, Titu Bojin, lucrările începute în 2010 au fost întrerupte pentru o perioadă de aproximativ trei ani din cauza unor litigii cu Curtea de Conturi.

„În urma controlului Curții de Conturi din 2012, unii inspectori  mai zeloși care au considerat că banii care au venit de la Guvern au fost greșit alocați pentru această clădire, fiind considerați ca o societate comercială Apele și nu ca o instituție a statului. Adică au venit banii de la Guvernul României și au considerat ei că trebuie să vină din fonduri proprii. Până la urmă ne-am judecat și în 2017 în luna noiembrie am câștigat în instanță. A rămas valabil, nu mai trebuie să dea ANAR banii înapoi la Guvern și au fost alocați doar diferența”, spune Titu Bojin.

S-a refăcut întreaga reţea de alimentare şi canalizare, în fiecare încăpere au fost montate ventiloconvectoare cu sistem propriu de reglaj, s-a montat o instalaţie de răcire și a fost încorporat un lift. De asemenea, a fost prevăzut şi iluminatul artistic al faţadelor, cu corpuri de iluminat speciale.

La eveniment a fost prezent ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, alături de oficialități locale.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*