Cultură

Horaţiu Mălăele joacă alături de fiul său la Timişoara

Horaţiu Mălăele joacă alături de fiul său la Timişoara

„În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine…”, Horaţiu Mălăele urcă pe scenă alături de fiul său, Bogdan Mălăele. Alături de tată şi fiu, avem plăcerea de a o vedea pe Meda Victor, o tânără actriţă, protagonista lungmetrajului „Nunta mută”.

Un cuplu fericit, care trăieşte în atemporalul rural, are în sfârşit parte de o surescitare a vieţii de zi cu zi. Pepino (Bogdan Mălăele), plictisit de eterna rutină şi veşnic cicălitoarea nevastă, hotărăşte că ar fi momentul să facă schimb de responsabilităţi cu Lisa (Meda Victor). Aşadar, soţul rămâne cu treburile casnice, iar consoarta pleacă la cosit. E momentul ca în scenă să-şi facă apariţia Tatăl (Horaţiu Mălăele), neîndemânatic şi foarte miop. Ce se poate întâmpla într-o gospodărie în care doi bărbaţi încearcă să facă pe femeile? Este într-adevăr întreţinerea unei gospodării atât de grea pe cât se plânge Lisa?

„În valea cu parfum de flori şi zumzet de albine…”, Edenul se preschimbă în Tartar. O comedie burlescă, plină de bufonerii à la Stan şi Bran, menită să ne descreţească frunţile şi să ne destindă inimile.

Distibuţia: Horaţiu Mălăele

                   Bogdan Mălăele

                   Meda Victor

Regia: Horaţiu Mălăele

Scenografia: Ştefan Caragiu

Costume: Liliana Cenean

Biletele pentru prima reprezentație a spectacolului la Timișoara costă, în funcție de loc, 120 lei sau 100 lei și se găsesc la Agenția Operei.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*