Administrație

Dan Idolu, liderul consilierilor PSD: “Am fost 100% pentru o acțiune și o decizie administrativă a Primăriei Timișoara”

Dan Idolu, liderul consilierilor PSD: “Am fost 100% pentru o acțiune și o decizie administrativă a Primăriei Timișoara”

Societatea de termoficare COLTERM a fost salvată, la limită, de la faliment. Consilierii locali s-au reunit azi într-o ședință extraordinară. Aceștia au avut de dezbătut un subiect important de pe ordinea de zi, aprobarea graficului de plăți aferente contractului de achiziție a certificatelor de gaze cu efect de seră, încheiat între COLTERM și Termoficare Oradea S.A.

Vorbim de achiziționarea certificatelor verzi, pe care marii poluatori au obligația să le dețină prin lege, în funcție de emisiile CO2. Certificatul verde este un titlul care atestă producerea de energie din surse regenerabile.“Marii poluatori printre care și COLTERM, sunt obligați să se conformeze până în data de 30 aprilie să predea un număr de certificate echivalent cu tonele de CO2 produse. Ele trebuiau cumpărate în 2017. Nu le-am cumpărat, fiindcă nu am avut bani, pentru că de fiecare dată prioritățile COLTERM erau gazul, cărbunele, salariile. Încă nu s-au plătit salariile, dar o să dăm drumul cu diferența de bani. Așteptăm să se constituie contul de garanții”, a transmis Emil Șerpe, directorul COLTERM.

Astfel că azi consilierii social-democrați au votat pentru măsura care ar duce la salvarea de la faliment a companiei de termoficare.

În cazul în care aceste certificate nu ar fi fost cumpărate până la data de 30 aprilie, COLTERM ar fi primit amendă 25 milioane euro de la Uniunea Europeană, fapt care ar duce la falimentul societății. Valoarea certificatelor verzi de care are nevoie COLTERM este de 3,4 milioane euro.“Dacă nu se lua această hotărâre societatea COLTERM intra în insolvență, apoi în faliment. <<Grupul de consilieri împotriva Timișoarei>>, cum zice domnul primar, a fost ca de fiecare dată <<grupul pentru Timișoara>>. <<Primarul împotriva Timișoarei>> care nu s-a gândit și nu a coordonat activitatea astfel încât să nu ajungem în situație limită să aflăm în ziua de marți, că e imperativ această lege și consecințele sunt dezastruoase pentru oraș. E vorba de achiziția unui număr de certificate verzi, în valoare de 3,4 milioane euro, care dacă nu se achizitionează până în data de 30 aprilie, produce o amendă către Primăria Timișoara de 115 milioane lei. Am fost 100% pentru o acțiune și o decizie administrativă a Primăriei Timișoara și a Consiliului Local, pentru ca să evităm consecințele nefavorabile, dezastruoase, imediat intra în insolvență COLTERM, asta însemna că pe vară nu se mai furniza apă caldă, iar în iarnă ar fi fost dezastru. Cincizeci de mii de apartamente ar fi avut de suferit. Ca să evităm acest lucru, grupul de consilieri PSD a susținut acest demers, cu criticile de rigoare, adică am criticat activitatea conducerii COLTERM și a Primăriei Timișoara că ne-a pus în această situație, dar am depus și un amendament prin care Primăria Timișoara se obligă ca înainte de fiecare dată de 15 a lunii, până în septembrie, când e termenul final de plată către compania de termoficare Oradea, să dovedească prin ordin de plată și extras de cont că plătește către COLTERM. La rândul său, COLTERM să dovedească prin extras de cont și ordin de plată, că a plătit către compania din Oradea”, a explicat Dan Idolu, liderul grupului consilierilor PSD.

Municipalitatea va garanta această tranzacție, punând la dispoziția societății orădene un cont de garanții, în valoare de șase milioane euro.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*