Turism

Festivalul Păturatei va avea loc la Ciacova în iunie

Festivalul Păturatei va avea loc la Ciacova în iunie

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș și Primăria Orașului Ciacova vor organiza în 9 iunie 2018 prima ediție a evenimentului intitulat Festivalul Păturatei la Ciacova.

Evenimentul completează demersurile APDT Timiș de promovare turistică a orașului Ciacova, după ce în urmă cu trei ani a  fost lansat primul material tipărit care prezenta Cula din Ciacova ca unul dintre obiectivele turistice importante ale zonei.

Azi, alături de Filip Petru, primarul orașului Ciacova și conf.dr. Cipriana Sava, consilier pe probleme de turism la Primăria Ciacova, APDT Timiș aduce în fața timișorenilor și altor potențiali turiști posibilitatea de a petrece o zi în orașul aflat la doar 35 de kilometri de oraș mizând pe componenta gastronomiei.

Astfel, împreună cu specialiștii din Ciacova, au fost identificate elemente de gastronomie specifice locului precum Păturata pe crumpi, un fel de mâncare tradițional pe care până astăzi fiecare familie din zonă l-a interpretat trecându-l prin filtrul timpului, al gustului, dar și al posibilităților financiare, pentru că deşi la origini păturata era o rețetă simplă, din aluat și cartofi multe dintre familii au reinterpretat-o și au introdus carnea sau cârnații în componența rețetei.

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș vă invităm să descoperiți Păturata pe crumpi degustând acest produs nu doar la Festivalul Păturatei, ci și în oraș, la unul dintre restaurantele din Piața Mare, o altă locație plină de istorie, promovată în cadrul demersurilor de dezvoltare turistică a Ciacovei.

Între alte obiective turistice ale orașului Ciacova se numără Muzeul Ciacova, Casa Dositej Obradovic sau Biserica din Cebza, promovate de APDT în pliantul Călătorește în Timiș!


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*