Social

Record de înscrieri la Timotion. Organizatorii invită publicul să continue cu donaţiile

Record de înscrieri la Timotion. Organizatorii invită publicul să continue cu donaţiile

Cel mai mare eveniment de alergare din Timişoara, în scop caritabil, care va avea loc în 22 aprilie, a înregistrat o creştere a numărului de participanţi cu aproximativ 30 la sută faţă de ediţia de anul trecut.

S-au încheiat înscrierile pentru a patra ediţie Timotion, cu 4.154 de persoane înscrise, dintre care 3.417 de persoane sunt şi confirmate. Suma adunată din taxele de participare, care urmează să fie donată celor 18 proiecte beneficiare ale programului, este de 162.000 de lei. Organizatorii, Asociaţia Club Sportiv Alergotura şi Fundaţia Comunitară Timişoara, îndeamnă publicul să continue donaţiile în următoarele zile pentru a atinge întreaga sumă necesară ca toate proiectele să fie realizate: 275.000 de lei.

„Implicarea în Timotion este posibilă pentru toată lumea. Chiar dacă sunt persoane care nu vor alerga şi nu sunt prezente la start, dar vor să facă parte din această comunitate, pot să facă donaţii pentru proiectele Timotion. Cât de mică e suma, dacă sute chiar mii de persoane răspund la acest apel şi susţin fenomentul de implicare şi participare civică, vom reuşi împreună să sprijim iniţiatorii proiectelor şi să contribuim la dezvoltarea comunităţii”, a spus Cristina Potra Mureşan, coordonator Timotion.

Donaţiile se pot face în două feluri:

–        Prin accesarea site-ului www.timotion.ro, secţiunea Donează Acum! De unde se pot alege proiectul sau proiectele pentru care cei interesaţi vor să doneze

–        Prin a deveni Campion Timotion, ceea ce înseamnă că o persoană adună donaţii de la familie, prieteni, colegi pentru unul dintre cele 18 proiecte.

A patra ediţie Timotion va avea loc în 22 aprilie 2018, în Piaţa Libertăţii, de la ora 9.00, când are loc startul primei curse dintre cele 6. Evenimentul poate fi urmărit live la următorul link: https://livestream.com/Romania-Live-Events/Timotion2018.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*