Eveniment

Doi tineri, prinşi la furat de agenţii de pază ai unui magazin. Pe ce au pus ochii

Doi tineri, prinşi la furat de agenţii de pază ai unui magazin. Pe ce au pus ochii

Polițiștii Secției 4 Timișoara efectuează cercetări față de doi bărbați în vârstă de 23 ani, respectiv 30 de ani, bănuiți de furtul mai multor produse cosmetice dintr-o societate comercială.

Miercuri, poliţiştii Secţiei 4 Timişoara au fost sesizaţi despre faptul că doi bărbați au fost depistați de agenții de pază ai unei societăți comerciale, în timp ce sustrăgea bunuri.

În fapt, la data de 4 aprilie a.c., persoanele în cauză ar fi sustras  produse cosmetice în valoare de peste 860 lei.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite reprezentanților societății comerciale.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, bărbații fiind reținuti pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă  din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților.

 

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*