Național

Când se deschide cea mai frumoasă autostradă din România

Când se deschide cea mai frumoasă autostradă din România

Oficialii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere încep să deconteze facturi pentru inagurarea unei autostrăzi finalizată încă din toamna anului anul trecut.

În 2017, firma UMB Spedition a terminat o porţiune din Autostrada Transilvania, respectiv lotul de autostradă Gilău-Nădăşelu, de 8,7 kilometri. Seţiunea de autostradă nu a fost inaugurată pentru că în proiect nu a fost prins şi podul peste Someş. În 2017, mai multe firme şi asocieri au depus oferte pentru contrusţia acestui pod, licitaţia a fost câştigată însă de Tirrena Scavi. Italienii construiesc podul peste Someş, în lungime de aproximativ 700 m. Conform CNAIR, cei 8,7 km de autostradă se vor inaugura în toamna acestui an.

Potrivit datelor CNAIR, la sfârşitul lunii februarie, Tirrena Scavi a depus o factură, în valoare de circa 1,02 milioane lei, pentru finalizarea lucrărilor la nodul Gilău.

În toamna anului trecut, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul de execuţie „Finalizarea lucrărilor la Nodul Gilău şi conexiunea dintre Secţiunea 2B cu Subsecţiunea 3A1, Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea”, valoarea proiectului fiind de 25,67 milioane de lei fără TVA.

Durata contractului este de 118 luni, din care 10 luni perioada de execuţie şi 108 luni perioada de notificare a defecţiunilor.

Sursa: capital.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*