Politic

Deputatul Marian Cucșa: “PNL își reconfirmă statutul de partid al sistemului, după declarațiile lui Marilen Pirtea”

Deputatul Marian Cucșa: “PNL își reconfirmă statutul de partid al sistemului, după declarațiile lui Marilen Pirtea”

Încercarea eșuată a deputatului PNL Marilen Pirtea de justificare a prezenței fostului director adjunct al SRI, Florian Coldea, în cadrul corpului didactic al Universității de Vest din Timișoara îi conferă parlamentarului PNL imaginea unuia dintre fidelii sistemului paralel de putere”… Este afirmația făcută de deputatul Marian Cucșa, președintele ALDE Timiș.

În plus, parlamentarul ALDE consideră că PNL, prin reprezentanții săi din sistemul de învățământ, “pare a lucra cu spor la revenirea lui Florian Coldea și la spălarea imaginii acestuia. Accederea lui Florian Coldea în sistemul universitar s-a inițiat la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca, fiind urmată la scurt timp de cea de-a doua propunere venită din partea Universității de Vest din Timișoara. Ambele „racolări” ale lui domnului Coldea au fost făcute de PNL-iștii fideli sistemului. Predarea cursului „Intelligence şi decizie politică” (ce ironie) mi se pare că e mult prea mult chiar și pentru Florian Coldea. Având în vedere toate acuzațiile care i-au fost aduse în ultimul timp cu privire la activitatea acestuia în cadrul conducerii SRI, Coldea fiind un pion de bază al celebrului binom care a avut un impact major asupra societății românești, cred că prezența sa în calitate de cadru didactic la Universitatea de Vest nu îi onorează nici pe masteranzi, dar nici prestigiul instituției timișorene de învățământ.

Odată acordată această responsabilitate de PNL-istul Marlilen Pirtea, sunt de părere că reprezintă o pată pentru sistemul de învățământ din România, dar mai cu seamă pentru cel timișorean. Modul cum a înțeles domnul Coldea să își exercite funcția de conducere din cadrul SRI și să respecte drepturile și libertățile cetățenilor, garantate de Legea Fundamentală, în perioada în care a gestionat protocoalele dintre SRI și Ministerul Public, nu-l recomandă pentru calitatea de cadru didactic într-o țară democrată și mai ales într-o instituție de învățământ superior. El nu poate întruchipa un exemplu demn de urmat de către studenții care învață despre drepturile cetățenilor.Coldea poate fi încadrat la un exemplu de AȘA NU într-un stat de drept”, transmite președintele ALDE Timiș, deputatul Marian Cucșa.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*