Social

Fumatul dăunează grav… bugetului! A parcat mașina pe linia de tramvai ca să-și cumpere țigări!

Fumatul dăunează grav… bugetului! A parcat mașina pe linia de tramvai ca să-și cumpere țigări!

Un timișean în vârstă de 19 ani a fost sancționat de polițiștii locali din Timișoara deoarece a blocat cu mașina circulația tramvaiului în zona Spitalului Victor Babeș.

Polițiștii locali au depistat în această dimineață un conducător auto care și-a parcat mașina, nestingherit, pe liniile de tramvai de pe strada Gheorghe Adam din Timișoara, perturbând astfel circulația tramvaiului de pe linia 1. La scurt timp după ce au fost sesizați cu privire la acest aspect, polițiștii locali l-au identificat pe conducătorul autoturismului Opel Astra, un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea timișeană Victor Vlad Delamarina, care a justificat că a oprit în locul respectiv pentru a merge să-și cumpere țigări.

Cel în cauză a fost sancționat conform OUG 195/2002. ”Reamintim că în astfel de situații, pentru staționare, sancțiunile sunt între 580 și 725 lei și 3 puncte penalizare la permis. Nu este singurul caz de acest gen înregistrat în ultima perioadă, astfel de situații fiind înregistrate în zone precum cea în care s-a petrecut incidntul de astăzi, în apropierea Spitalului Victor Babeș, dar și în zona Piețelor 700, Traian, sau pe traseul din Piața Bălcescu înspre strada Cluj”, spun polițiștii locali.

Instituția de la Pădurea verde mai atrage atenția conducătorilor auto să parcheze astfel încât să nu afecteze circulația mijloacelor de transport în comun, deoarece riscă sancțiuni maxime și chiar ridicarea autovehiculelor. De asemenea, cetățenii care observă astfel de cazuri pot sesiza la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112, iar polițiștii locali se vor deplasa la fața locului pentru luarea măsurilor legale.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*