Administrație

Bani de la CJ pentru infrastructura comunelor timișene

Bani de la CJ pentru infrastructura comunelor timișene

Mai multe localități și comune din Timiș vor primi bani de la Consiliul Județean. Sumele vor fi folosite în proiectele de dezvoltare, dar și de infrastructură. Excedentul bugetar al CJ Timiș pe 2017 se ridică la suma de 229 milioane lei.

Partidele politice vor fi cele care vor repartiza banii către localitățile în care au primari. Liderii  PNL Timiș au avut marți o întrevedere cu președintele Consiliului Județean Timiș, Calin Dobra.“Am avut o întâlnire cu Călin Dobra și echipa dânsului de negociere privind Capitolul Dezvoltare pentru comunele din Timiș. Pentru criteriul IV Capitol Dezvoltare suma totală pentru care CJ Timiș o repartizează comunelor este 55 milioane lei. Grupul consilierilor județeni PNL a obținut 33% din această sumă, adică 18 milioane lei. La nivel de Drumuri Comunale (DC), procentul este tot de 33%, anume 1,65 milioane lei. Excedentul bugetar al CJ Timiș pe 2017 se ridică la suma de 229 milioane lei. Este o sumă foarte mare. Noi am venit cu solicitări pentru conducerea CJ pentru a face parteneriate în ceea ce privește anumite investiții, sper să primim deschidere din partea domnului Dobra. Proiectele care nu s-au realizat anul trecut să fie realizate anul acesta”, a transmis Nicolae Bitea, liderul consilierilor PNL Timiș.

Astfel, comunele care vor primi fonduri sunt următoarele:

Banloc – 572.000 lei, Belinț – 528.000 lei, Brestovăț – 517.000 lei, Bucovăț – 486.000 lei, Cenad – 486.000 lei, Cenei – 504.000 lei,  Checea – 500.000 lei, Darova – 539.000 lei, Dudeștii Noi – 511.000 lei, Dudeștii Vechi – 555.000 lei, Fibiș – 486.000 lei, Fârdea – 515.000 lei, Foeni – 500.000 lei, Găvojdia – 555.000 lei, Ghilad – 614.000 lei, Giroda – 495.000 lei, Ghizela – 595.000 lei, Gottlob – 550.000 lei, Lenauheim – 571.000 lei, Liebling – 542.000 lei, Livezile – 542.000 lei, Lovrin – 509.000 lei, Mașloc – 499.000 lei, Moșnița Nouă – 511.000 lei, Otelec – 509.000 lei, Pădureni – 505.000 lei, Pișchia – 669.000 lei, Șandra – 530.000 lei, Știuca – 525.000 lei, Tomești – 538.000 lei.

Localități:

Buziaș – 522.000 lei, Ciacova – 563.000 lei, Deta – 495.000 lei, Făget – 619.000 lei, Gătaia – 583.000 lei, Jimbolia – 486.000 lei, Sânnicolau Mare- 499.000 lei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*