Social

Campanie împotriva abandonării deșeurilor pe domeniul public, la Timișoara. Vin amenzile!

Campanie împotriva abandonării deșeurilor pe domeniul public, la Timișoara. Vin amenzile!

Polițiștii locali au demarat o acțiune de distribuire notificări cu privire la abandonarea de deșeuri în zonele în care se formează rampe clandestine de gunoi. Oamenii legii nu s-au sfiit nici de aplicarea a patru sancțiuni în situațiile descoperite.

Oamenii legii din cadrul Serviciului Protecția Mediului, al Poliției Locale Timișoara, au demarat o amplă campanie de informare a cetățenilor care locuiesc în zonele în care se formează de obicei rampe clandestine de deșeuri și, în care, pe lângă acțiunile organizate de verificare în teren, se montează periodic și camere video de supraveghere a acestor rampe.

Astfel, în cursul zilei de ieri, au fost distribuite asociațiilor de locatari și proprietari un număr de 98 de notificări care conțin informații referitoare la actele normative care reglementează activitatea de depozitare a deșeurilor, respectiv sancțiunile care se aplică celor surprinși abandonând resturi în alte locuri decât cele special destinate, precum și locațiile în care se transportă resturile rezultate din construcții și amenajări interioare. Au fost înmânate notificări timișorenilor care locuiesc pe străzile Titan, București, Miroslav Todorov, Boemiei, Acad. Remus Răduleț, Iași, Răsăritului, Amurgului, Cugir, Crizantemelor, Canal Bega, Căpitan Damșescu, Intrarea Clopotului, Curcubeului, Calea Șagului și altele.

Tot în timpul acțiunii de ieri, au fost surprinse și patru persoane care abandonau deșeuri pe domeniul public, pe străzile Emil Zola, Mătăsarilor, Intrarea Clopotului și Intrarea Cucului, care au și fost sancționate. ”Reamintim că potrivit HCL 371/2007 modificată, sancțiunile care se aplică pentru abandonarea de deșeuri sunt între 500 și 1.000 lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 2.500 lei pentru persoanele juridice. Polițiștii locali vor continua acțiunea de informare a cetățenilor, urmând a fi distribuite notificări și în celelalte zone ale orașului”, informează reprezentanții instituției de la Pădurea Verde.

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*