Utile

Drumarii din Timișoara au scos 60 de utilaje, pe șoselele din vest, pentru deszăpezire

Drumarii din Timișoara au scos 60 de utilaje, pe șoselele din vest, pentru deszăpezire

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara au intervenit azi-noapte cu 60 de utilaje de deszăpezire și cu tone de materiale antiderapante. În acest moment niciun drum din județul Timiș nu este afectat de zăpadă sau polei.

60 de autoutilaje au intervenit, în cursul nopții trecute, pe drumurile naționale din vestul țării pentru a îndepărta zăpada. DRDP Timișoara anunță că angajații companiei au intervenit cu peste 400 de tone de material antiderapant și 1.400 tone de soluție de clorură de calciu pentru a îndepărta pericolul apariției poleiului pe carosabil.

Șoferii interesați de starea drumurilor din vestul României pot apela cu încredere numărul de telefon al dispeceratului DRDP Timișoara: 0256/246.620.

La nivel național, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează că începând de duminică, 14 ianuarie 2018, ora 17:00 și până azi-dimineață, la nivel național, lucrătorii de la drumuri au acționat cu 545 utilaje și 2482,5 tone material antiderapant. ”Menționăm că drumarii au acționat și acționează în continuare pe toate sectoarele de autostrăzi și drumuri naționale unde se impune pentru a asigura circulația rutieră în condiții de siguranță pentru participanții la trafic”, transmit reprezentanții companiei.

Aceștia recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență și să adapteze viteza la condițiile de trafic, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil umed. Astfel, conducătorii auto sunt rugați să se informeze înainte să plece la drum asupra condițiilor meteo din zonele tranzitate. De asemenea, reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie să fie echipate cu dispozitive antiderapante.

”Pentru prevenirea accidentelor rutiere, recomandăm conducătorilor auto ca în condiții de ceață să circule preventiv, cu viteză redusă şi atenţie sporită, folosind corespunzător sistemele de iluminare şi dezaburire. Precizăm că în eventualitatea producerii de fenomene meteorologice deosebite, reprezentanții CNAIR sunt pregătiți să intervină la nivel național în caz de necesitate, conform cu normativelor tehnice şi legislaţiei în vigoare”, explică drumarii.

Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţiile de circulaţie instituite, semnalizările rutiere temporare şi indicaţiile agenţilor de poliţie aflaţi la faţa locului acolo unde există incidente în trafic.

”Menționăm că la această oră se mai înregistrează ninsori slabe cantitativ în județele Teleorman, Argeș, Mehedinți, Timiș, Giurgiu, Ilfov, Botoșani și București. Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pe prima pagina, în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pe pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ şi de TWITTER, @CNADNR”, se mai arată într-un document transmis de CNAIR redacției.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*