Administrație

Drumul județean dintre Peciu Nou și Foeni va fi reabilitat cu fonduri europene

Drumul județean dintre Peciu Nou și Foeni va fi reabilitat cu fonduri europene

Drumul județean dintre Peciu Nou și Foeni va fi modernizat cu finanțare nerambursabilă prin Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020. Contractul de finanţare dintre Consiliul Judeţean Timiş şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest a fost semnat astăzi.

Valoarea proiectului este de aproape 32 de milioane lei, dintre care 31 de milioane sunt bani europeni nerambursabili. Potrivit președintelui CJ, Călin Dobra, lucrările la drum vor începe în toamna anului 2018, cel târziu la începutul anului 2019. “E un drum important și prin prisma relației cu Serbia. Este un drum pentru care am semnat contractul de finanțare și care din aproximativ 35 de kilometri reabilităm și modernizăm 20 de kilometri”, a transmis Călin Dobra, șeful Consiliului Județean Timiș.

Proiectul pentru care a fost semnat contractul de finanțare vizează modernizarea drumului județean 593, de la Peciu Nou la Foeni, și îmbunătățirea conectivității directe cu rețeaua Trans-Europeană de Transport (TEN-T) – DN59/E70 Timișoara-Moravița, în apropierea localității Șag. Implementarea acestuia se va face pe parcursul a 36 de luni.

 Cei 20,5 kilometri de drum județean modernizat în cadrul acestui proiect vor deservi în mod direct peste 10.500 de locuitori. Pe lângă modernizarea traseului de drum, proiectul vizează realizarea marcajului longitudinal pe o distanță de 43,5 km, montarea a 32 de indicatoare de circulație, a 21 de borne kilometrice, a 185 de borne hectometrice și montarea de parapete direcționale de tip semigreu.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*