Sănătate

Studenții Farmaciști se pregătesc de FASFR Academy

Studenții Farmaciști se pregătesc de FASFR Academy

FASFR Academy este un eveniment dedicat studenților farmaciști, voluntari în asociațiile studențești de profil din România și Republica Moldova. Anul acesta are loc prima ediție a evenimentului ce reunește peste 150 de participanți.

Evenimentul, realizat de Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România în colaborare cu Liga Studenților Farmaciști din Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara, se desfășoară în perioada 23-26 noiembrie în spațiul de învățare, MindsHub, în cadrul FEAA și în incinta UMF “Victor Babeș” Timișoara. Printre invitații de excepție ai FASFR Academy se află specialiști din domeniul medical precum Vlad Voiculescu, Vlad Mixich, Sânziana Mardale, profesori ai Facultății de Farmacie, cadre medicale din Timișoara și Liviu Popescu, director Relaţii Externe al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente.

Evenimentul va debuta cu discuții de tip panel pe două subiecte de mare interes pentru Sănătatea Publică, și anume: Vaccinuri și Accesul la medicamente. Aceste teme vor fi dezbătute de invitați, iar studenții vor avea șansa să pună întrebări și să ia contact direct cu profesioniștii.

Acest eveniment este dedicat dezvoltării personale a studenților, iar pentru acest lucru vor fi susținute Workshop-uri pe teme precum: Marketing, Fundraising, Job interview, Public Speaking, Personal Branding, Leadership, Grant writing, Comunicarea cu pacientul etc. La fiecare eveniment național al studenților farmaciști se organizează și o Campanie de Sănătate Publică prin care se dorește interacțiunea cu pacienții și informarea acestora.

Astfel, studenții vor fi prezenți sâmbătă, 25 noiembrie, în Iulius Mall Timișoara (etajul 2, lângă Gerovital). Campania se numește SKIN și se axează pe afecțiunile pielii și tratamentul acestora. Studenții vor oferi sfaturi și mostre de produse dermato-cosmetice. Fiecare zi se finalizează cu un program social cu tematică diferită, una dintre seri fiind dedicată teatrului: trupa Auăleu Teatru cu piesa “HUOO!” va susține o reprezentație special pentru studenți.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*