Educație

97 pentru Poli. Rectorul UPT a dat startul unei competiții sportive

97 pentru Poli. Rectorul UPT a dat startul unei competiții sportive

Continuând o tradiţie începută în urmă cu trei ani, Universitatea Politehnica Timişoara a organizat astăzi în parteneriat cu Clubul Sportiv Asociaţia Alergotura, evenimentul „97 pentru Poli”.

Practic, între orele 12 – 16, la Baza 1 a Politehnicii, studenţii şi cadrele didactice ale universităţii au parcurs 97 de tururi de stadion, câte unul pentru fiecare an de existenţă al Universităţii Politehnica Timişoara, subliniind astfel faptul că instituţia a susţinut dintotdeauna mişcarea şi sportul, care modelează atât corpul, cât şi spiritul.

Fiecare tur de pistă a avut un lider care va alerga cu steagul Politehnicii. Potrivit tradiţiei, primul lider de tur a fost chiar rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, prof.dr.ing. Viorel-Aurel Şerban, urmând ca ultimul tur să fie asigurat de unul dintre prorectorii instituţiei.

Evenimentul deschide seria acţiunilor dedicate aniversării a 97 de ani de la înfiinţarea Universităţii Politehnica Timişoara.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*