Social

Sunaţi la Poliţia Locală dacă vedeţi vreo rablă pe străzi

Sunaţi la Poliţia Locală dacă vedeţi vreo rablă pe străzi

Poliția Locală demarează o nouă campanie de identificare a autovehiculelor abandonate. Contactați instituţia dacă aveți cunoștință despre astfel de cazuri!

Poliția Locală Timișoara demarează o nouă campanie pentru identificarea locațiilor în care se află autovehicule abandonate sau fără stăpân pentru a putea începe procedurile pentru ridicarea acestora de pe domeniul public, motiv pentru care facem apel la cetățeni să ne semnaleze astfel de cazuri din toate zonele orașului.

Poliția Locală a mai desfășurat o astfel de campanie anul trecut, bucurându-se de succes și fiind înregistrate 798 sesizări cu privire la 1041 autovehicule, care au fost fie ridicate de proprietari, fie de Societatea Drumuri Municipale SA, fie nu fac obiectul Legii 421/2002 neîncadrându-se în termenul prevăzut de lege de peste un an de când sunt nemișcate din locul respectiv. Anul acesta acțiunile de identificare a rablelor au continuat, fiind înregistrate un număr de 450 sesizări de la cetățeni și din oficiu, cu privire la 805 autovehicule, din care 320 de autovehicule au fost ridicate de proprietari, 52 cu sprijinul SDM, iar 235 nu se încadrează în prevederile Legii 421/2002.

Pentru eficientizarea identificării și demarării procedurilor de declarare a abandonului pentru autovehiculele transformate în focare de infecție care ocupă alte locuri de parcare din oraș, Poliția Locală Timișoara solicită din nou sprijinul populației care poate sesiza în continuare astfel de aspecte la numerele de telefon 0256.968 și 0256.246.112 sau pe adresa de email contact@politialoctm.ro.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*