Eveniment

11 iranieni și irakieni şi două călăuze din Turcia, opriţi de poliţiştii de frontieră timişeni

11 iranieni și irakieni şi două călăuze din Turcia, opriţi de poliţiştii de frontieră timişeni

Poliţiştii de frontieră din Cruceni, județul Timiș, au observat, la finele săptămânii, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte un grup format din 11 persoane, care se deplasa dinspre frontiera cu Serbia spre interior.

Poliţiştii de frontieră au monitorizat grupul şi au observat că persoanele în cauză au aşteptat până când în zonă a venit un autoturism care le-a preluat. Imediat, poliţiştii de frontieră au intervenit, au oprit autoturismul, iar persoanele în cauză au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul era format din 11 persoane din Iran și Irak, 5 bărbați și 3 femei, având vârste cuprinse între 22 și 42 de ani, precum şi trei minori de 4, 8 respectiv 16 ani. De asemenea, s-a mai stabilit ca şoferul autoturismului și pasagerul din dreapta care au preluat grupul de migranţi, sunt cetățeni turci, în vârstă de 19, respectiv 25 de ani, cu domiciliul în Romania.

Totodată, s-a stabilit faptul că cetăţenii iranieni și irakieni au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România şi intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul călăuzelor turce.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cele 11 persoane şi de trafic de migranţi pentru cele două călăuze, față de care s-a luat și măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*