Social

12 amenzi pentru o firmă care a organizat spectacole la Timişoara

12 amenzi pentru o firmă care a organizat spectacole la Timişoara

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal acționează permanent și pentru verificarea modului în care organizatorii de evenimente respectă legislația referitoare la efectuarea de publicitate a manifestărilor organizate, în ultima perioadă fiind aplicate zeci de sancțiuni.

Mai mult, au fost organizate inclusiv acțiuni de curățare a orașului de afișele lipite în locuri neautorizate care dau un aspect inestetic. Cu toate acestea, unele firme continuă să încalce legea, deși au mai fost sancționate pentru astfel de fapte și în trecut. Un astfel de exemplu este cel al societății comerciale Unik Show SRL, care promovează diverse spectacole, pe numele căreia au fost încheiate un număr de 6 procese verbale de constatare a contravenției de câte 2.000 lei fiecare deoarece a lipit în locuri neautorizate precum shelterele destinate protejării echipamentelor de telecomunicații amplasate în zonele de intersecții afișe de mari dimensiuni.

Alte 6 sancțiuni au fost aplicate aceleiași firme deoarece nu a curățat în 15 zile de la încheierea spectacolelor promovate afișele lipite pe aceleași amplasamente, sancțiunile fiind tot de câte 2.000 lei fiecare.

Poliția Locală atrage atenția că atât lipirea de afișe și postere publicitare de către organizatorii de evenimente în locuri neautorizate se sancționează, cât și necurățarea de către aceștia a posterelor în termen de 15 zile de la desfășurarea evenimentului, în ambele situații sancțiunile fiind între 1.000 și 2.000 lei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*