Sport

”Leii din Banat” se luptă cu Partizan Belgrad, amical. Vezi planurile violeților până la debutul Ligii

”Leii din Banat” se luptă cu Partizan Belgrad, amical. Vezi planurile violeților până la debutul Ligii

Baschetbaliștii de la BC SCM Timișoara se reunesc pe data de 14 august pentru a pregăti debutul noului sezon al Ligii Naționale de baschet masculin. ”Leii din Banat” și-au conturat programul de meciuri amicale, printre adversari regăsindu-se Partizan Belgrad.

După ce au încheiat campionatul precedent pe poziția a cincea, jucătorii de la BC SCM Timișoara au în program aproape două săptămâni de pregătire pe plan local. Cele mai importante teste programate de tripleta Costescu-Markovic-Bota vor avea loc la Belgrad, acolo unde violeții se deplasează pentru două jocuri test, cu Partizan, multiplă campioană națională, fostă campioană a Europei și participantă la turneul F4 al Euroligii, și Dynamic, și aceasta din urmă grupare din prima ligă.

După revenirea la Timișoara, programul acestora continuă cu două turnee amicale: tradiționala Cupă Timișoara, care se defășoară pe 8 și 9 septembrie și un patrulater la Kecskemet, în Ungaria pe 15 și 16 septembrie. Ultimele două jocuri de verificare au fost stabilite pe 23 și 24 septembrie, cu adversari ce vor fi stabiliți în perioada următoare, la fel cum se va întâmpla și cu celelalte participante la ”Cupa Timișoara.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*