Sănătate

Hepatita C, “ucigașul” din umbră

Hepatita C, “ucigașul” din umbră

Ţara noastră e campioană la capitolul hepatita C. Potrivit ultimelor statistici, peste 650.000 de români suferă de infecţie cu virusul C hepatitic, dintre care doar puţin peste 40.000 se tratează, adică mai puţin de 10%. Există însă alte câteva mii de persoane care trăiesc cu virusul şi nu urmează niciun fel de tratament.

Simptomele hepatitei C pot fi cu ușurință trecute cu vederea atunci când afecțiunea se află în faza incipientă ori pot fi confundate cu simptome ale altor afecțiuni. Iată câteva simptome care pot apărea la hepatita C în stadiu incipient: artralgie (n.r. durere articulară), parestezie, mialgie (n.r. durere musculară), prurit, sindromul ochiului uscat, neuropatie senzitivă.

Pe măsură ce boala evoluează și simptomele se modifică, agravandu-se pe zi ce trece. Astfel, apar complicațiile precum: encefalopatia hepatică, ascită, varicele esfoagiene. Există și alte simptome, mai puțin comune și mai greu de asociat cu afecțiunile hepatice, care apar după infectarea cu virusul hepatic C: afecțiuni cutanate la nivelul palmelor: eritem palmar, tremor al mâinilor, apariția petelor albe pe unghii; icter, creșterea în volum a glandei paratiroide, fetor hepatic (simptom al insuficienței hepatice), ginecomastie (n.r. dezvoltarea sânilor la bărbați), edem la nivelul gleznelor, căderea părului de pe corp.

Cele mai frecvente cauze ale infecţiei ficatului cu virusul hepatitic C (VHC) sunt: tatuajele, piercing-urile, chiar şi înţepătura pentru cercei fără igienizare, practica medicală neigienică, instrumente medicale neigienizate, bărbieritul sau epilarea cu aparatul de ras.

Transmiterea VHC pe cale sexuală este discutabilă, se întâmplă destul de rar (sub 6%), însă este bine-venită precauţia (sângele menstrual şi leziunile genitale favorizează infecţia), potrivit Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România.

Cu cât hepatita C este diagnosticată mai rapid, cu atât este mai bine întrucât pacientul poate trata afecțiunea înainte ca simptomele să evolueaze și complicațiile să apară.

Vă puteti testa gratuit pentru Hepatita C! Analiza presupune o simplă probă de saliva, iar rezultatul este gata în doar câteva minute.

 

 

(Sursa DOC.ro)

 

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*