Administrație

FOTO. Pistă NOUĂ de biciclete pe Gheorghe Lazăr. Cea de pe Mărășești, ”dotată” cu SENS GIRATORIU

Foto: Octavian Pintean

Autoritățile locale din Timișoara se dau în vânt după ”noutăți” și reușesc să le provoace cu vârf și îndesat în peisajul autohton. De azi, timișorenii care folosesc bicicletele în zona centrală a orașului au la dispoziție un sens giratoriu. Pe pista de biciclete. Dar și o pistă nou-nouță, în dublu sens pe strada Gheorghe Lazăr, pe care, din păcate, stau parcate mașinile!

Municipalitatea din Timișoara a ordonat modificări la pista de biciclete trasată de muncitorii Societății de Drumuri Municipale (SDM), pe strada pietonală Mărășești. După ce miercuri, această pistă de biciclete în dublu sens, a devenit funcțională, fiind interconectată cu o altă pistă nou marcată, tot în dublu sens, pe strada Victor Vlad Delamarina, care mai face legătura, fără marcaje ce-i drept, și cu pista de biciclete de pe strada Sfântul Ioan, peste noapte, pista de pe Mărășești a suferit, deja, modificări.

Acesteia i s-a adăugat o pistă nouă, dedicată utilizatorilor de skateboard-uri și role, după cum rezultă tocmai din desenele marcate pe aceasta. Desigur, marcajele inițiale ale pistei de biciclete, au fost refăcute, iar pista în dublu sens a fost ”mutată” mai la stânga, dacă sensul de deplasare este dinspre Piața victoriei, înspre Piața Mărăști.

Cea mai de ”efect” apariție este intersecția pistelor de biciclete de pe străzile Victor Vlad Delamarina și Mărășești, acolo unde a fost marcat un ”mini” sens giratoriu pentru biciclete, girație care are numai funcție de atenționare a bicicliștilor, nefiind posibilă virarea în acest sens, cu o bicicletă destinată adulților.

Altfel, o pistă nouă de bicicilete, care are legătură directă cu cea de pe strada Mărășești, a fost marcată, tot în sens dublu, și pe strada Gheorghe Lazăr, de la Mărășești și până la intersecția cu strada Gheorghe Dima. Din nefericire, deși pe strada au fost făcute marcaje noi și clare și au fost montate și indicatoare rutiere destinate șoferilor, aceștia și-au parcat mașinile pe aproape toată lungimea pistei de biciclete. Poliția Locală a fost sesizată, iar agenții instituției au trecut imediat la sancționarea conducătorilor auto indisciplinați.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*