Sport

Transferuri pe bandă la Poli! Șase ”noutăți” în două zile și un preparator fizic au semnat cu bănățenii

Transferuri pe bandă la Poli! Șase ”noutăți” în două zile și un preparator fizic au semnat cu bănățenii

Poli Timișoara a anunțat în cursul zilei de ieri că a obținut semnătura mijlocașilor Alexandru Munteanu și Gabriel Vașvari, după care, seara târziu, a făcut public faptul că și Valentin Crețu a semnat o înțelegere cu gruparea alb-violetă. Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă a conducerii clubului bănățean, au mai fost prezentați încă trei fotbaliști care vor evolua sub comanda lui Ionuț Popa, dar și noul preparator fizic.

Miercuri, 21 iunie, în cadrul unei conferințe de presă dedicată viiorului sezon competițional, au fost prezentați jucătorii nou veniți la Poli Timișoara. Dacă Alex Muntean și Gabriel Vașvari, se vor alătura lotului în următoarele zile, ei nefiind prezenți la prezentarea de astăzi, alb-violeții au prezentat alte patru nume noi. Astfel, în ultimele două zile, s-au oficializat contracte cu Alexandru Munteanu, Gabriel Vașvari, Valentin Crețu, Cristian Melinte, Ștefan Covalschi și Alexandru Țigănașu.

Cine sunt cei șase fotbaliști

Valentin Crețu, născut pe 2 ianuarie 1989 la Buzău, joacă pe postul de fundaș dreapta și a evoluat ultima dată (sezonul trecut) la Gaz Metan Mediaș. Crețu a mai evoluat și la Gloria Buzău, Concordia Chiajna, Rapid București, Stara Zagora (Bulgaria), Săgeata Năvodari, Energie Cottbus (Germania). Buzoianul a semnat un contract valabil pe un an, cu drept de prelungire.

Cristian Melinte, născut pe 9 mai 1988 la Timișoara, joacă pe postul de fundaș central și revine la Poli după doar un an, timp în care a jucat pentru Concordia Chiajna. Melinte a mai jucat la Fortuna Covaci, UTA Arad, Dinamo București, Palermo (Italia), Piacenza (Italia), Petrolul Ploiești, Astra Giurgiu, CSM Poli Iași. Timișoreanul a semnat o înțelegere valabilă pe două sezoane.

Ștefan Covalschi, născut pe 23 mai 1995 la Moreni, joacă pe postul de fundaș stânga. Covalschi a jucat în sezonul precedent pentru CS Afumați, echipă din Liga a II-a. Fundașul a mai evoluat în cariera sa și la FC Olt, iar contractul cu Poli a fost semnat pe o durată de trei ani.

Alexandru Țigănașu, născut pe 12 iunie 1990 la Săveni, joacă tot pe postul de fundaș stânga. Țigănașu a evoluat în campionatul trecut la CSM Poli Iași, iar în trecut a mai evoluat la AStra Giurgiu și FC Botoșani. Acesta va evolua în alb și violet pentru o perioadă de doi ani. La nivelul staffului tehnic, Poli Timișoara l-a cooptat pe Mihai Alexandru. Acesta revine pe postul de preparator fizic, după ce echipa, timp de mai bine de un sezon, a evoluat fără un om care să se ocupe îndeaproape de jucători, din acest punct de vedere.

Despre Alexandru Munteanu și Gabriel Vaşvari puteți afla mai multe din știrea redactată ieri, click AICI. 

 

 

(Foto: Costi Duma)


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*