Educație

Emoții pentru absolvenții de liceu! A început Bacalaureatul

Emoții pentru absolvenții de liceu! A început Bacalaureatul

De astăzi începe “febra” examenelor. Absolvenţii de liceu care vor susţine Bacalaureatul, vor fi şi în acest an supravegheaţi video. În județul Timiș, în prima sesiune a examenului de maturitate s-au înscris peste patru mii de liceeni.

Aproape 4.200 de elevi s-au înscris la examenul de Bacalaureat, cu aproximativ 150 de elevi mai puțin decât în 2015. Dintre aceștia, 700 de elevi sunt din promoțiile anterioare.

Potrivit ISJ Timiș, 4.072 de candidați sunt de la forma de învățământ „la zi”, iar 57 de la seral și 59 la frecvență redusă. Bacalaureatul începe în 6 iunie, cu proba orală la limba și literatura română. În perioada 9 – 13 iunie are loc evaluarea competențelor digitale, iar intervalul 14 – 16 iunie evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

Probele scrise încep în 26 iunie și se termină în 30 iunie. Rezultatele vor fi afișate pe 5 iulie. În aceeași zi se depun contestațiile. În perioada 6 – 9 iulie se soluționează contestațiile, iar în 10 iulie se afișează rezultatele finale.

Cei care nu s-au înscris în această sesiune sau nu vor promova examenele mai au o șansă, în toamnă.

(Foto: www.pesurse.md)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*