Social

Ce mizerie au găsit polițiștii locali în zona Complexului Studențesc

Ce mizerie au găsit polițiștii locali în zona Complexului Studențesc

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au organizat, miercuri, o acțiune în zona Campusului Universitar, cuprinzând străzile Miorița, Daliei, Lascăr Catargiu etc, pentru a verifica modul în care societățile comerciale și asociațiile de proprietari respectă legislația referitoare la gestionarea deșeurilor.

În cadrul acțiunii au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale, atât la firme cât și asociații pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public și pentru necolectarea duală a deșeurilor, aspecte prevăzute și sancționate prin HCL 371/2007 modificată cu amenzi de la 1000 la 2500 lei.

Spre exemplu, societatea comercială care funcționează în spațiul de la fostul local Porky’s a fost sancționată cu 2.500 lei deoarece a abandonat în apropierea unității mai multe deșeuri, unele provenite de la curățenia efectuată în spațiul respectiv.

Alte cinci asociații de proprietari și societăți comerciale au fost invitate la sediul Poliției Locale pentru întocmirea proceselor verbale de constatarea contravenției pentru aceleași fapte.

De asemenea, au fost identificate și două rampe clandestine de deșeuri care au fost transmise societății de salubrizare Retim pentru igienizare.

Tot pe linie de protecția mediului, ca urmare a monitorizării video pe str. Martir Constantin Gârjoabă, polițiștii locali au mai aplicat o sancțiune de 2.000 lei unei persoane care a abandonat deșeuri, alte două urmând a fi identificate pe baza imaginilor video, iar un alt cetățean care a fost surprins abandonând deșeuri pe str. Mătăsarilor a fost sancționat cu aceeași sumă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*