Economic

A fost semnat primul contract de finanțare pentru restaurarea Castelului Corvinilor

A fost semnat primul contract de finanțare pentru restaurarea Castelului Corvinilor

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Municipiului Hunedoara au semnat astăzi contractul de finanțare pentru proiectul Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Castelul Corvinilor-Municipiul Hunedoara. Proiectul primește finanțare în cadrul Regio-Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014–2020, axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural – și prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Semnatarii contractului de finanțare au fost: Dan Bobounțanu – primar, Primăria Municipiului Hunedoara – în calitate de beneficiar al proiectului,  Sorin Maxim – director general, ADR Vest-Organism Intermediar pentru Programul Operațional 2014-2020 în Regiunea Vest. Alături de aceștia, în cadrul evenimentului a participat Cristian Roman – directorul Castelului Corvinilor, precum și reprezentanți ai ADR Vest.

Valoarea finanţării nerambursabile a proiectului Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Castelul Corvinilor-Municipiul Hunedoara, Județul Hunedoara este de aproximativ 21 milioane lei, reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului. Astfel, valoarea totală a acestuia ajunge la aproximativ 22 milioane lei. Proiectul va fi implementat pe parcursul a 28 de luni.

Activitățile prevăzute în cadrul proiectului vizează consolidarea, restaurarea, amenajarea/refuncționalizarea unor spații compatibile cu statutul de monument istoric (amenajarea unui spațiu expozițional – muzeal destinat ilustrării habitatului nobiliar transilvănean în perioada cuprinsă între secolul al XV-lea și secolul al XVII-lea), precum și introducerea acestora în circuitul turistic.

Pentru a sprijini dezvoltarea locală, în proiect sunt prevăzute măsuri pentru valorificarea și promovarea durabilă a acestuia.

După restaurare, se estimează că numărul vizitatorilor va creşte cu 86.896 de turişti la finalul primului an după implementarea proiectului (de la 260.766 de vizitatori pe an înainte de intervenția asupra obiectivului de patrimoniu, la 347.662 de vizitatori după intervenția asupra obiectivului de patrimoniu).

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*