Social

Polițiștii locali, cu ochii pe şoferii care opresc pe pistele pentru bicicliști

Polițiștii locali, cu ochii pe şoferii care opresc pe pistele pentru bicicliști

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au organizat în aceste zile o nouă acțiune punctuală care a vizat verificări pe linia depistării conducătorilor de autovehicule care opresc sau staționează pe pistele special amenajate pentru circulația bicicletelor.

În cadrul acțiunii, au fost aplicate 35 de sancțiuni, din care 17 întocmite pe loc, celelalte urmând a fi încheiate în aceste zile ca urmare a aplicării de autocolante. Cele mai multe încălcări ale legislației la acest capitol au fost constatate pe străzile Eroii de la Tisa, V. Babeș, Republicii, dar și în jurul Stadionului Dan Păltinișanu.

Oprirea sau staționarea pe pistele speciale amenajate pentru biciclete sunt prevăzute și sancționate prin OUG 195/2002, iar amenzile sunt cuprinse 290 lei și 725 lei, și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de încadrarea faptei. Timișorenii pot sesiza încălcări ale legislației care vizează această problemă la numărul special destinat 0356.913.

Acțiunile pe această linie au fost intensificate în ultima perioadă, o dată cu încălzirea vremii, deoarece tot mai mulți cetățeni folosesc bicicletele, motiv pentru care Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto să respecte legislația în domeniu.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*